Tânără de 25 de ani, moartă într-un cumplit accident pe autostrada Deva-Nădlac. Motivul din spatele tragediei este înfiorător

Tânără de 25 de ani, moartă într-un cumplit accident pe autostrada Deva-Nădlac. Motivul din spatele tragediei este înfiorător
Publicat: 31/10/2022, 10:36
Actualizat: 01/11/2022, 15:59

Un cumplit accident a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la km 438 al autostrăzii A1, pe tronsonul Deva-Nădlac, pe sensul de mers către Timișoara. 

În jurul orei 23.00, o tânără de numai 25 de ani a intrat într-un camion care circula în faţa ei. La locul cumplitului accident au ajuns de urgență pompierii de la Stația Făget cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere, dar și un echipaj SMURD.

Din nefericire, femeia de numai 25 de ani a fost descarcerată fără semne vitale, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul. Conducătorul camionului a fost şi el testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Accident sau sinucidere?!

Din nefericire, se vehiculează și varianta sinuciderii, tânăra având o ceartă cu soțul chiar înainte de cumplitul accident.  Pe reţelele de socializare, soţul şoferiţei moartă în tragicul accident de pe A1 a postat o fotografie însoţită de un mesaj cutremurător: ”Suflete frânte și zdrobite lăsate în urmă”, a scris pe facebook soţul tinerei. În comentarii sute de oameni îşi transmit mesajele de condoleanţe, după aflarea tragediei.

Femeia de 25 de ani a lăsat în urmă o fetiță care încă o așteaptă să vină acasă.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o reparaţie de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×